Trecutul Sibiului în Gloante si Ghiulele 3


Începusera sa se auda focuri de arma. Deodata s-a auzit un elicopter din care se tragea în gradina. Câinele meu se agita pe la geamuri. Noua ne era frica sa nu moara câinele, nu ne gândeam la noi. În câteva momente m-am hotarât sa fug cu cei doi copii în pivnita centralei termice din apropiere”. 2 zile a stat acolo închisa doamna Maria. A dormit pe jos si a mâncat din mila vecinilor. Dupa ce s-a ascuns ea, alte patru familii din apropierea casei Mariei s-au ascuns în acea pivnita: „Veneau si-mi spuneau ca se trage din casa mea. Când s-a întors, pe 28 decembrie, a gasit bucataria plina de cioburi de la vase, iar pungile de zahar si faina împrastiate pe peste tot. Iar în pod, erau nu mai putin de 200 de gloante la vedere, care ieseau din tencuiala, astepând sa fie strânse. Maria le-a pus într-o punga pe câteva cu mare strângere de inima. Unul din aceste gloante o putea ucide. Casa ciuruita la revolutie este din 1926 si este a doamnei B. din anii ’40, luata de la statul român prin legea 112. Dupa revolutie, dupa ce au aparut si alti proprietari, casa nu a mai fost renovata în niciun fel. Explicatia doamnei Maria, este una socanta: „Nu vrem sa schimbam nimic, pentru ca sa nu uite lumea de revolutie”, spune dânsa, frecându-si mâinile alert. „Doar dupa 1990, am primit câteva tigle de la guvernul lui Iliescu, dar din pacate, a doua zi mi-au fost furate si nu am putut sa ma bucur de ele. În rest, nimeni, nimic, niciodata”. În anul 1992, noul ei vecin a adunat din pod toate gloantele si le-a dus la Bucuresti la o comisie de analiza: „Nu m-au interesat atunci gloantele, dar acum stiu ca ar fi valorat ceva acum si pentru mine daca le-as fi pastrat asupra mea”, spune cu tristete sibianca. „Consider ca toti am vrut-o (revolutia). Si nu gasesc prin asta o cale prin care unii sa se considere martiri fata de ceilalti”.