Starurile Societatii Franceze


Dupa cum stau marturie toate însemnarile istorice, viata usuratica, libertinajul si luxul nebun al francezilor din vremea aceea n-au seaman. Ultimii ani ai domniei lui Ludovic XIV, de pomina pentru evlavia austera, pentru buna-cuviinta si solemnitatea curtii lui, nu lasasera niciun fel de urme. Din nefericire, ducele de Orléans, plin de calitati stralucite si de tot soiul de pacate, nu era deloc fatarnic. Orgiile de la Palais Royal nu erau o taina pentru parizieni; si pilda lor era molipsitoare.În vremea aceea se ivi Law: lacomia de bani se însotea cu setea de placeri si distractii; mosiile se iroseau, bunele moravuri piereau, francezii râdeau si speculau. Statul se descompunea, în sunetele refrenurilor vesele ale vodevilurilor satirice. Toate acestea faceau ca societatea de atunci sa prezinte un tablou din cele mai interesante. Rafinamentul si pofta de distractii apropiara toate straturile societatii. Bogatia, amabilitatea, celebritatea, talentul si chiar ciudatenia, tot ce hranea curiozitatea sau fagaduia placere, se bucurau de aceeasi trecere. 

Literatura, stiinta si filosofia, parasind cabinetul tihnit, coborau în mijlocul înaltei societati, spre a servi modei si spre a-i da tonul. Femeile domneau, dar nu mai cereau sa fie adorate. Respectul adânc pentru ele era înlocuit cu o politete pur formala. Aventurile ducelui de Richelieu, acest Alcibiade al noii Atene, au intrat în istorie si ne înlesnesc întelegerea moravurilor din acele vremuri. De la biznisurile astea locale, între timp, am reusit marea sincronizare. secolul saptisprezece e un viitor uitat. Si poate om fi noi într-o postumanitate (postumitate, postumiditate, postumicnicie, postuminicuparitate and so on blablaciste) târzie, lucru despre care prozatorii si poetii ar urma sa ne convinga progeniturile. proza scamelor de buric si rafinarea, uneori în sens insdustrial, a liricii nimicului depoziteaza înca energii de captare a atentiei.